MINA CLUJ ▼
CUMPĂRĂ BILETE
MAEȘTRI ȘI CAPODOPERE

PINOCCHIO

O POVESTE IMERSIVĂ DUPĂ CARLO COLLODI

Celebra poveste a lui Carlo Collodi prinde viață în spațiul imersiv MINA, într-un spectacol construit pornind de la ilustrații originale, realizate manual. Animate și proiectate pe pereți și pe podea, aceste ilustrații devin decorul în care copiii pășesc direct în poveste.

CĂLĂTORIA LUI PINOCCHIO

Timp de 20 de minute, cei mici îl însoțesc pe Pinocchio într-o călătorie plină de peripeții. Pornesc din atelierul lui Geppetto și ajung în teatrul lui Mangiafuoco. Trec apoi prin Țara Jucăriilor, unde distracția fără reguli se dovedește a fi o capcană, și coboară în adâncurile mării, unde îi așteaptă Monstrul Marin.

O POVESTE PENTRU TOATE GENERAȚIILE

Pe parcursul aventurii, Pinocchio descoperă ce înseamnă să spui adevărul, să fii curajos și să ții la cei dragi.
O poveste îndrăgită de generații întregi, pe care o redescoperim acum împreună, într-o formă nouă, la MINA.
  • Biletele se pot achiziționa online sau de la recepția MINA Cluj.
  • Copiii sub 3 ani au acces gratuit, cei peste 3 ani plătesc preț întreg.
  • Biletul este valabil pentru întreaga succesiune de spectacole: Pinocchio, Magia Sărbătorilor de Iarnă și Poveștile ascunse în tablouri.
Atenționare! Experiența imersivă conține imagini care se schimbă rapid, precum și momente de iluminat și sunete puternice, ce pot dăuna persoanelor cărora astfel de stimuli le sunt contraindicați medical (ex. epilepsie, vertij).