Cei mai faimoși pictori clasici români

O călătorie imersivă în arta românească

„Cei mai faimoși pictori clasici români: O călătorie imersivă în arta românească”, un spectacol multimedia ce pune în valoare lucrările celor mai importanți artiști români: Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian și Theodor Aman.

Această producție imersivă reinterpretează peste 60 de tablouri iconice și schițe, selectate din colecțiile muzeelor de artă naționale din București, Muzeul Theodor Aman și Pinacoteca parte din Muzeul Municipiului București, Brașov, Cluj-Napoca, Galați, Iași și Constanța.

Printre ele se numără opere de artă românești celebre precum „Carul cu Boi”, „Albăstrele”, „Unirea Principatelor” și „Fetiță de magnat”.

  • Biletul permite accesul la toate show-urile disponibile din Spațiul Imersiv.
  • Biletele se pot achiziționa online sau de la recepția MINA.
  • Copiii sub 3 ani au acces gratuit
  • De luni până duminică, ultimele doua intervale orare sunt destinate adulților și copiilor cu vârsta +10 ani.

Atenționare! Experiența imersivă conține imagini care se schimbă rapid, precum și momente de iluminat și sunete puternice, ce pot dăuna persoanelor cărora astfel de stimuli le sunt contraindicați medical (ex. epilepsie, vertij)